Un fel de introducere

                                               

  După două articole în limba engleză (din care am şters deja unul- era scurt şi cam sec) am revenit cu o scurtă mărturisire. Îmi doresc de mult timp să încep din nou să scriu, deşi nu ştiu cum vor reacţiona cei care vor citi. Oricum, cred că ceea ce m-a făcut să revin a fost tocmai conştientizarea faptului că în mod evident voi fi criticată. Stilul meu nu poate fi pe placul tuturor... Totuşi, nu vreau şi nici nu pot să mă opresc din cauza unei temeri aparent justificate. Cunoscutul personaj din mitologia greacă- Icarus a crezut că poate zbura cu aripile din ceară făurite de tatăl său...şi chiar a putut (asta, desigur, până când s-a apropiat de soarele arzător, care a topit strania invenţie) . Cred că de fapt, credinţa lui l-a ajutat să se înalţe, aripile cele dinăuntru. 
   Aşa şi eu, personaj (dar nu şi legendar) al lumii moderne, aspir către descoperirea unui univers care să mă scoată din tumultul vieţii cotidiene. Încă mai lucrez la aripile mele de ceară, care parcă, nu se lasă terminate... Am speranţa că, odată cu notarea gândurilor aici, voi mai adăuga puţin material la ele...
  Blogul meu nu se vrea a fi o dovadă de măiestrie în arta scrisului, în niciun caz...Nu mă consider nici măcar bună şi poate că nici nu voi fi vreodată. Ceea ce el vrea să spună este ecoul vocii care mă tot îndeamnă  să vă împărtăşesc şi vouă gândurile mele. Poate vă vor fi de ajutor cândva.
 Îmi propun (deşi nu ar trebui să mai fac asta, niciodată nu se întâmplă cum vreau eu) să abordez, în esenţă, teme religioase, legate de natura umană şi de destinaţia finală a sufletului. Am mult prea puţine cunoştinţe în aceste domenii, deci mă voi raporta, de multe ori la experienţa proprie. Recunosc, am început să mă interesez cu un frumos entuziasm de această lume sacră, pe care o privesc ca pe revelaţia ce mai mare a vieţii mele. Nu îmi doresc să schimb sisteme de gândire, nu vreau să stric fundamente raţionale, ci voi scrie umil, liniştit şi tăcut, sperând că acolo, în faţa unor ecrane, câteva priviri vor urmări rândurile neînsemnate ale istoriei mele spirituale. Dacă pot crea în sufletele voastre măcar un gând care să vă înalţe, atunci mă simt pe deplin împăcată cu ideea că mărturia mea vă duce, chiar şi preţ de o secundă, spre dobândirea acelei treziri a minţii pe care o tot  caut şi eu...
   Din moment ce Dumnezeu m-a binecuvântat cu atâtea binefaceri, eu, păcătoasa Lui roabă, Îi voi dedica acest blog, scriind despre valorile morale care ne apropie de ţelul final al desăvârşirii. M-am simţit datoare să prezint, în manieră personală, desigur, acele tansformări interioare, care m-au apropiat mai mult de iubirea nemărginită a Tatălui Ceresc. Eu sunt departe de oceanul fericirii veşnice, încă îmi simt sufletul fierbinte din cauza deşertului pustiu în care am intrat... Adierile uşoare venite din Răsărit sunt singurele care îmi dau puterea de a mai respira încă o dată. Dar voi avea mereu urme de nisip în haine...
  Să dea Bunul Dumnezeu ca aricolele ce vor fi scrise aici, să vă aducă mângâiere şi să vă inspire dorinţa de a a urma calea cea dreaptă, pentru ca în ziua Judecăţii să ne înfăţişăm cu mai puţină frică în faţa Împăratului Veşnic.
   Lumină în suflet şi în cuget.
   Să ne ierte Dumnezeu.